Reprezentanta Fashiontv Moldova, Doina Armaș, a câștigat premiul de First Runner Up la Miss Europe!

Modele, designeri și personalități din domeniul fashion și din lumea showbizului internațional din peste 40 de țări au sărbătorit la București la sfârșitul acestei săptămâni Centenarul Marii Uniri cu ocazia Fashiontv Spring Festival. Frumoasa Doina Armaș, reprezentând agenția Fashiontv Moldova, a câștigat locul 2 – premiul First Runner Up în cadrul concursului de frumusețe Miss Europe.

30 de concurente din toate țările Uniunii Europene, precum și o concurentă din China, au participat la concursul Miss Fashiontv Europe by FTV Coin Deluxe. Tinere modele sau modele aspirante din Lituania, Ungaria, Serbia, Franța, Grecia, Anglia, Italia, Olanda, Irlanda, Cehia sau Luxemburg s-au întrecut pentru titlul de Miss Europe.

Reprezentanta agenției Fashiontv Moldova, Doina Armaș, a câștigat al doilea cel mai râvnit titlu al serii, cel de First Runner Up la concursul de frumusețe Miss Fashiontv Europe. Frumoasa moldoveancă a câştigat 200 FTV Coins oferiţi de Fashiontv şi Michel Adam, lucru care îi conferă acces în comuntatea exclusivistă FTV Coin Deluxe, un concept nou marca Fashiontv lansat în premieră pe scena Fashiontv Spring Festival.

Titlul de frumuseţe câştigat de Doina îi va asigura de asemenea prezenţa la Săptămâna Modei din  Paris și Londra, precum  şi participarea la campania publicitară Fashiontv Cosmetics.

Concursul s-a desfășurat sub sloganul ”Beauty  improves the world” și a fost jurizat de personalități din lumea modei și celebrități precum Michel Adam – președintele și fondatorul Fashiontv, actorul hollywoodian Armand Assante, sau producători de filme precum Ciro Orsini şi Julius Nasso.

Pe aceeași scenă pe care a fost premiată frumoasa Doina Armaș au mai fost premiați, în aceeași seară, în cadrul Galei De Excelență în Moda Internațională FTV Fashion Awards, personalități și instituții internaționale renumite din domeniul modei cărora le-au fost recunoscute și premiate pentru eforturile, inovațiile și reușitele aduse în domeniul fashion. Cel mai important premiu al serii, FTV Fashion Award, a fost oferit Camerei Nationale de Modă Italiană pentru promovarea modei in lume și pentru  organizarea celei mai importante Săptămâni a modei – Milano Fashion Week. Dl. Franco Antoni Pinardi a ridicat premiul.

Fashiontv Spring Festival – eveniment internațional ce promovează moda, arta, cultura și turismul din România, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, a avut loc între 26 și 27 aprilie la Palatul Parlamentului – Sala Unirii. Evenimentul a debutat cu Romanian Spring Festival în seara de 26 aprilie, continuând cu Miss Fashiontv Europe și Gala Premiilor în Moda Internațională FTV Fashion Awards în cea de-a doua seară, pe 27 aprilie.

Vrei și tu să devii model? Înscrie-te prin formularul de mai jos:

 

Citește și Mai multe de acelasi autor

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata