Doina Armaș – Miss Fashiontv Europe First Runner Up

Un interviu cu frumoasa Doina Armaș, câștigătoarea titlului de Miss Fashiontv Europe First Runner Up, în care ne dezvăluie răspunsuri personale despre cum să îți construiești o carieră de succes în modelling.

Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Din ce oraș provii? Studiezi? Lucrezi? Faci sport?

Mă numesc Doina Armaș, sunt din orașul Ialoveni, Republica Moldova, am 23 de ani, 1,78, 53 Kg, 90-63-90, studiez Managementul Corporatist și lucrez la o companie de investiții imobiliare în domeniul design interior, exterior și peisagistic.
Nu sunt pasionată de sportul profesionist, dar îmi petrec între 6-8 ore în sala de fitness pentru  a-mi menține silueta. Îmi plac drumețiile în natură cu bicicleta sau plimbările pe malul mării în sezonul cald, iar iarna îmi petrec timpul pe pârtiile de schi, dar și pe plaje exotice.

Povestește-ne cum ai început colaborarea cu Fashiontv? Ai fost încrezătoare că vei avea succes ca model?

De la  vârsta de 12 ani am început primii pași în acest domeniu. Am urmat școli de educație și de arta modei, am participat la diverse concursuri de frumusețe și concursuri de Miss la care am luat cele mai înalte titluri. De mic copil eram pasionată de emisiunile difuzate pe Fashiontv cu cele mai frumoase modele internaționale prezentând pentru cele mai renumite case de modă și pentru cei mai renumiți designeri internaționali. Încă de pe atunci, visam să urc pe podiumul Fashiontv.

Care sunt cele mai notabile evenimente fashion la care ai participat? Ce premii de frumusețe ai câștigat și cum ți-au schimbat viața aceste evenimente?

Cel mai notabil eveniment la care am participat este Miss Fashiontv Europe 2018, în cadrul căruia am câștigat titlul de First Runner-up Miss Fashiontv Europe. A fost o deosebită onoare pentru mine să reprezint Republica Moldova la Miss Fashiontv Europe, alături de frumoasele modele din țările Uniunii Europene. Mă bucură faptul că am urcat o nouă înaltă treaptă în domeniul modelingului, dar și faptul că am putut să adaug în palmaresul frumoasei mele Moldova încă un titlu.

Ai persoane pe care le admiri? Cine sunt modelele tale? Pe cine apreciezi din lumea modei?

Nu pot spune că am un model preferat sau un idol după care mă ghidez, dar apreciez toate modelele de succes care au reușit prin propria muncă să urce pe cele mai înalte trepte ale modelingului internațional. În  spatele acestor frumoase evenimente există în backstage o munca asiduă a modelelor participante și ale întregii echipe de profesioniști organizatori.

Duci un stil de viață sănătos? Cât de des faci exerciții fizice sau mergi la sala de sport? Ții o dietă anume?

Mă trezesc în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze, îmi prepar un smoothie, îmi iau porția de fericire de lângă persoanele dragi care imi sunt alături și îmi fac viața mai frumoasă, fac puțină mișcare și mănânc sănătos. Când ești fericit nu ai nevoie de dietă.

Care consideri că este cel mai important atu al tău ca model? Dar cea mai importantă slăbiciune? Cum ai putea îndrepta această slăbiciune?

Cel mai importante atuuri ale mele ca model sunt Eleganta, Feminitatea, Farmecul și încrederea în sine. Slăbiciunea mea cred că este bunatatea și șansele oferite  persoanelor care, din păcate, m-au dezamagit. Pe viitor mi-am propus să fiu mai selectivă cu oamenii care mă înconjoară.

Care crezi că sunt ingredientele succesului?

Să ai o viziune clară, un obiectiv bine determinat, trebuie să știi ce îți doreșți, unde vrei să ajungi și în cât timp vrei să ajungi acolo. Să nu renunți niciodată la visul tău, oricât de nerealizabil/nebun ar părea și oricât de greu ar fi drumul pe care trebuie să îl parcurgi. Consider că este deosebit de important să crezi în tine și în capacitățile tale, să iubeșți ceea ce faci și să faci lucrurile cu pasiune pentru că doar lucrurile făcute cu și din pasiune te pot conduce către succes. Să fii autentic. Să nu te compari și să nu-ți dorești să fii precum ceilalți ori cum și-ar dori ceilalți să fii. Compară-te cu tine însuți și caută în ceilalți inspirația de a deveni așa cum tu îți dorești, de a deveni mai bună, să fii mereu cu zâmbetul pe buze și să îți păstrezi simțul umorului chiar și în cele mai întunecate momente ale vieții.

Ce sfaturi i-ai da unei tinere aspirante a meseriei de model?

Să știe foarte bine ce își dorește, să iubească acest domeniu, să își pună scopul în pe primul loc,  să nu renunțe niciodată și să aibă încredere în sine.

Ce pasiuni ai? Ce îți place să faci cel mai mult?

Sunt pasionată de artă, natură și tot ceea ce înseamnă frumos. Îmi place să trăiesc prezentul și ador timpul petrecut alături de cei dragi.

Cum te imaginezi în viitor?

Mă văd o femei de succes.

 

Ești frumoasă! Fii deșteaptă! Fashiontv îți dă șansa la o carieră de top în modelling ca a Doinei!

Participă la Fashiontv Model Moldova, cel mai important concurs de promovare a modelelor prin care poți ajunge să prezinti la săptămânile modei din Milano, Londra, Paris și New York, înscriindu-te prin formularul de mai jos. Ai șansa să faci parte din echipa Fashiontv, să participi la evenimentele Fashiontv din întreaga lume și să fii promovată la nivel internațional pe Fashiontv, în 196 de țări!

 

Citește și Mai multe de acelasi autor

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata